Continentul african se desparte încet în două părți.

Across a fîșie întinsă din Africa de Est, pămîntul se întinde, crapă și se afundă cu cîțiva milimetri în fiecare an. Procesul e aproape invizibil la scara vieții omenești, dar geologii spun că el arată spre un viitor extraordinar: nașterea lentă a unui nou ocean și despicarea unui continent în două.

Un continent care doar pare solid

Din perspectiva omului, continentele par permanente. Orașele stau în picioare secole, munții par încremeniți în piatră. Totuși, sub această stabilitate aparentă, continentul african alunecă, se îndoaie și se rupe pe măsură ce plăcile tectonice se mișcă deasupra unei mantale neliniștite.

Africa de Est se află pe un sistem de falii geologice cunoscut drept Riftul Est-African. Această cicatrice uriașă se întinde, aproximativ, din Mozambic în sud pînă la Marea Roșie și Golful Aden în nord. Ea marchează granița dintre două bucăți ale scoarței terestre: placa Nubiană la vest și placa Somaleză la est.

În Africa de Est, solul se desparte cam cu viteza cu care cresc unghiile.

Măsurătorile GPS arată că placa Somaleză derivă spre sud-est cu aproximativ 6 milimetri pe an. Acea schimbare minusculă e suficientă ca să tensioneze scoarța, creînd fracturi, cutremure și activitate vulcanică de-a lungul zonei de rift. De-a lungul a milioane de ani, această întindere continuă poate remodela complet un continent.

Tripla joncțiune Afar: unde trei plăci își urmează drumuri diferite

Unul dintre cele mai dramatice locuri ale acestei „chirurgii” continentale se află în regiunea Afar din Etiopia. Acolo se întîlnesc trei plăci tectonice: placa Africană (Nubiană), placa Somaleză și placa Arabă.

Această așa-numită „triplă joncțiune” se comportă ca o ruptură în trei direcții într-o bucată de material textil. Fiecare placă se depărtează de centru sub un unghi diferit, despărțind scoarța de-a lungul unor falii adînci. Marea Roșie și Golful Aden marchează deja două brațe ale acestui sistem de rift, unde scoarța oceanică a început să se formeze. Al treilea braț trece prin Etiopia și coboară prin Kenya, Tanzania și mai departe.

Regiunea Afar oferă unul dintre rarele locuri de pe Pămînt unde nașterea viitorului bazin oceanic este vizibilă pe uscat.

În Afar, părți ale suprafeței au coborît cu sute de metri, formînd depresiuni joase. Versanți abrupți, lungi, mărginesc valea riftului. Cîmpuri vulcanice și curgeri de lavă tinere arată că magma urcă aproape de suprafață, forțînd scoarța să se desfacă de dedesubt.

Ce ne spune peisajul

Semnele acestei perturbări lente sînt împrăștiate în toată Africa de Est:

• Văi și bazine alungite, precum Marele Rift în Kenya și Tanzania
• Lacuri aliniate ca mărgelele de-a lungul liniilor de falie, inclusiv lacurile Malawi, Tanganyika și Turkana
• Lanțuri de vulcani activi și adormiți, de la Erta Ale din Etiopia pînă la Muntele Longonot din Kenya
• Rupturi ocazionale la suprafață, cînd ploile scot la iveală crăpături proaspete după cutremure sau tasări locale

Toate aceste forme indică aceeași poveste: scoarța este sub tensiune și se subțiază pe o regiune foarte întinsă.

O reluare în relanti a nașterii oceanelor din trecut

Geologii care studiază Riftul Est-African îl compară adesea cu etapele timpurii ale Oceanului Atlantic de Sud. Cînd Africa și America de Sud erau unite în supercontinentul antic Gondwana, o întindere similară a început să le separe.

Cercetări asupra fundului Atlanticului, inclusiv lucrări publicate în revista Tectonics, arată că oceanele noi se formează de obicei în două etape. Mai întîi vine o perioadă lungă de rifting continental, cu falii, tasare și vulcanism. Abia mai tîrziu scoarța se rupe definitiv, permițînd rocii topite să creeze scoarță oceanică nouă între plăcile care se depărtează.

Același scenariu de bază care a deschis Atlanticul de Sud pare să se desfășoare astăzi sub Africa de Est.

Dacă tendința tectonică actuală continuă, Riftul Est-African ar putea urma această traiectorie. Scoarța s-ar subția pînă cînd, în cele din urmă, s-ar rupe, iar magma ar urca pentru a construi o creastă continuă de fund oceanic nou. Apa ar inunda în timp riftul, transformînd părți din uscatul de azi într-o mare îngustă, iar mai tîrziu într-un bazin oceanic mai larg.

O hartă viitoare a Africii

Modele citate de geologi sugerează că această transformare s-ar desfășura pe parcursul a aproximativ 5–10 milioane de ani. Este mult dincolo de orice orizont de planificare umană, dar scurt la scara istoriei planetare.

În astfel de scenarii, regiunea care se întinde de la Depresiunea Afar în jos prin estul Etiopiei, Somalia și părți din Kenya și Tanzania ar deveni geologic separată de restul Africii. Cornul Africii ar sta pe propria sa placă tectonică, mărginit de un nou braț oceanic care, în cele din urmă, ar lega Marea Roșie de Oceanul Indian.

Etapă	Ce se întîmplă în Africa de Est	Scară de timp aproximativă
Rifting timpuriu	Scoarța se întinde, se formează falii, lacurile și vulcanii devin mai activi	De acum pînă la cîteva milioane de ani
Separare	Scoarța se desparte complet, magma creează scoarță oceanică nouă între plăci	Cîteva milioane de ani
Ocean tînăr	Apa mării inundă riftul, formînd o mare îngustă care se lărgește treptat	5–10+ milioane de ani

Clima, apa și viața, remodelate de o crăpătură în scoarță

Această ruptură continentală are consecințe mult dincolo de peisaje spectaculoase. Pe măsură ce terenul se afundă și se înclină, rîurile își schimbă cursul. Unele lacuri se adîncesc, altele pot dispărea pe măsură ce se modifică rețelele de drenaj. Apariția eventuală a unui nou ocean ar schimba clima regională, brizele marine și regimul precipitațiilor.

Exemplele din trecut arată că asemenea schimbări pot impulsiona evoluția. Cînd continentele se fragmentează, speciile devin izolate în habitate noi, ceea ce duce la explozii de diversificare. În Africa de Est, sistemul de rift a contribuit deja la crearea unui mozaic de medii, de la platouri înalte pînă la bazine fierbinți și sărate. Această diversitate a modelat atît fauna, cît și istoria timpurie a oamenilor.

Riftingul nu redesenează doar țărmurile; el schimbă pe unde curge apa, unde trăiesc speciile și cum pot oamenii folosi pămîntul.

În același timp, riftul este asociat cu riscuri. Faliile active aduc cutremure. Scoarța subțire și magma în urcare alimentează vulcanii, unii în zone îndepărtate, alții aproape de orașe în creștere. Gestionarea infrastructurii - precum baraje, drumuri și conducte - într-un asemenea cadru dinamic cere monitorizare atentă.

Ce înseamnă cu adevărat „milioane de ani” pentru oameni

Vorbirea despre un continent care se rupe declanșează adesea titluri dramatice, dar nimeni dintre cei vii acum nu va vedea Africa despicată fizic în două. Procesul de rifting este extrem de lent la scara vieții omenești. Pentru comunitățile din regiune, problemele pe termen scurt sînt mai locale: riscul seismic, neliniștea vulcanică, tasarea terenului și disponibilitatea apelor subterane.

Sateliții moderni încep să ajute. Rețele de receptoare GPS pot detecta deplasări minuscule ale solului de la un an la altul. Sateliții radar măsoară schimbări de altitudine pînă la nivel de centimetri. Aceste instrumente le permit oamenilor de știință să construiască modele mai precise despre unde se acumulează tensiunea și unde ar putea ceda faliile în viitoare cutremure.

Termeni-cheie care dau formă poveștii

Cîteva concepte de bază ajută la înțelegerea a ceea ce se întîmplă sub Africa de Est:

• Placă tectonică: un segment rigid al învelișului exterior al Pămîntului, care se mișcă lent peste mantaua mai moale de dedesubt.
• Rift: o regiune unde scoarța este trasă în direcții opuse, ducînd la falii, tasare și adesea activitate vulcanică.
• Triplă joncțiune: un punct unde se intersectează marginile a trei plăci tectonice, ca în regiunea Afar.
• Scoarță oceanică: scoarță mai subțire și mai densă, formată din magmă solidificată la dorsale medio-oceanice, diferită de scoarța continentală mai groasă.

Înțelegerea acestor termeni ajută la plasarea poveștii Africii de Est în context. Continentul nu este în mod unic fragil; el face parte dintr-un ciclu planetar îndelungat. Supercontinentele se adună, se rup și derivă. Oceane noi se deschid, altele vechi se închid. Astăzi, Africa de Est este unul dintre rarele locuri unde acest ciclu este vizibil pe uscat, în timp real - dacă ai răbdarea să gîndești în milioane de ani.